Prima menționare scrisă a satului cu numele de Tamașfalău (Székelytamásfalva) are loc în registrul recensământului militar al secuilor din Scaunul Orbai din anul 1591. În secolele al 16-lea și 17-lea satul a avut mai mulți proprietari importanți, cum ar fi familiile Tamásfalvi, Szentkirályi, Thúri și Czerjék.
 Conacul Thúry este cea mai mare clădire a regiunii Trei Scaune, construită în stil empire. Foarte probabil a fost construit în jurul anilor 1810-1820, pe o pantă ușoară. Este o clădire cu plan dreptunghiular alungit, dotată cu un sistem de șarpantă pe două niveluri, amplasat în planul învelitorii cu rupere de pantă. Fațada principală este decorată cu motive clasice: scara principală este decorată cu balustradă, cu semi-coloane dorice, cu pilaștri și cu un timpan triunghiular. Fațada din spate este decorată cu un portic din lemn, întins pe un șir de bolți.
 În 1949 castelul și terenul de o sută de hectare, aferent aceastuia, a fost luat de la Bányai Sándor și Miklós. În 1973 l-au transformat în casa de cultură a satului. După schimbarea de regim Damokos Erzsébet, moștenitoarea lui Bányai Miklós, l-a revendicat. Conducerea locală de la Zăbala a cumpărat clădirea, care funcționează și azi drept casă de cultură a locuitorilor din Tamașfalău.
În centrul satului se află un monument sculptat, reprezentând o pasăre turul. Monumentul a fost ridicat în onoarea eroilor căzuți în Revoluția și Războiul de Independență Maghiară din 1848-1849.